În Lumina Adevărului – Mesajul Graalului, volumul 2

In stock

เยอรมัน: 1-3 วันทำการประเทศอื่น ๆ : 5-30 วันทำการ

€23.00
Shipping Prices

Este opera principală a autorului, Abd-ru-shin (Oskar Ernst Bernhardt) cu titlul de carte "În Lumina Adevărului - Mesajul Graalului". În aceasta Abd-ru-shin a sintetizat 168 de conferinţe ale sale în aşa fel încât ele construiesc succesiv, din punct de vedere al conţinutului, rezultând o imagine completă a Creaţiei.



Opera în trei volume oferă un ajutor spiritual la probleme pe care noi toţi le întâlnim în viaţă - cum ar fi problemele legate de întrebările "De unde venim?" şi "Încotro ne îndreptăm?", de soartă, karma, Dreptatea lui Dumnezeu, voinţa liberă a omului, misiunea Fiului lui Dumnezeu Iisus, de Legile naturii şi ale Creaţiei, şi multe altele. Cu cât se examinează mai serios explicaţiile "Mesajului Graalului" ca normă de viaţă, cu atât mai mult Adevăr luminează din ele. În acest sens se explică titlul operei: "În Lumina Adevărului".

RESPONSABILITATE

ACEASTĂ problemă este întotdeauna una dintre cele mai importante, fiindcă marea majoritate a oamenilor s-ar sustrage cu prea multă plăcere oricărei responsabilităţi şi ar dori să împovăreze pe oricine altcineva, în afară de ei înşişi, cu aceasta. Faptul că acest lucru înseamnă, ca atare, autodepreciere nu are în acest caz nici o importanţă pentru ei. În această privinţă, ei sunt într-adevăr foarte umili şi modeşti, însă numai pentru a putea trăi cu atât mai lipsiţi de griji şi fără scrupule.

Ar fi, într-adevăr, atât de frumos ca omul să aibă voie să-şi împlinească toate dorinţele şi să dea liniştit frâu liber tuturor poftelor sale chiar şi faţă de alţi oameni, fără să ispăşească pentru acest lucru. În caz de nevoie, legile pământeşti pot fi eludate, iar conflictele se pot evita. Sub acoperirea legilor, cei care sunt mai pricepuţi pot chiar să prindă în plasă cu mare succes o pradă bogată şi să facă multe lucruri care nu ar rezista nici unui examen moral. În plus, ei chiar se bucură adesea de reputaţia unor oameni deosebit de capabili.

Aşadar, cu puţină isteţime s-ar putea trăi, întradevăr, foarte confortabil, potrivit propriilor păreri, dacă... nu ar exista undeva ceva care să trezească o percepere intuitivă, neplăcută, dacă nu ar apărea din când în când o nelinişte care creşte şi care spune că, în definitiv, multe lucruri ar putea fi totuşi altfel decât le modelează propriile dorinţe.

Şi aşa şi este! Realitatea este serioasă şi neînduplecată. Dorinţele oamenilor nu pot provoca nici un fel de deviere în această privinţă. De ne- clintit dăinuie Legea: “Ceea ce seamănă omul va culege înmulţit!”

Aceste puţine cuvinte conţin şi spun mult mai mult decât îşi închipuie mulţi oameni. Ele corespund riguros şi exact procesului real al ac- ţiunii reciproce care odihneşte în Creaţie. Nu s-ar putea găsi nici o expresie mai potrivită pentru acest lucru. Exact cum recolta produce multiplicarea seminţei, aşa îl loveşte şi pe om întotdeauna multiplicat ceea ce el trezeşte în propriile sale percepţii intuitive şi trimite în afară, în funcţie de natura voinţei sale.

Prin urmare, omul poartă, din punct de vedere spiritual, responsabilitatea pentru tot ceea ce face. Această responsabilitate începe deja o dată cu decizia şi nu doar o dată cu fapta săvârşită, care este numai o urmare a deciziei. Iar decizia este trezirea unei voinţe serioase!

Nu există nici o separare între această lume şi aşa-numita lume de dincolo, ci totul este doar o singură imensă existenţă. Întreaga Creaţie impunătoare, vizibilă şi invizibilă omului, se întrepătrunde ca un mecanism uimitor de ingenios, care nu dă greş niciodată, care nu funcţionează separat. Legi uniforme susţin întregul penetrând totul asemenea unor nervuri, ţinându-l laolaltă şi declanşându-se într-o continuă acţiune reciprocă!

Când şcolile şi bisericile vorbesc despre Rai şi Iad, despre Dumnezeu şi diavol, acest lucru este corect. Greşită însă este explicaţia despre forţele bune şi rele. Acest lucru trebuie imediat să inducă în eroare pe orice căutător serios făcându-l să se îndoiască, căci, acolo unde sunt două forţe, trebuie să existe în mod logic şi doi stăpâni, în acest caz doi dumnezei, unul bun şi unul rău.

Şi nu aşa stau lucrurile!

Există doar un singur Creator, un singur Dumnezeu şi, de aceea, numai o singură Forţă care străbate tot ceea ce există însufleţind şi promovând!

Această Forţă pură, creatoare a lui Dumnezeu curge neîncetat prin întreaga Creaţie, se află în ea şi este inseparabilă de aceasta. Ea poate fi găsită pretutindeni: în aer, în fiecare picătură de apă, în roca ce sporeşte, în planta ce răzbate, în animal şi, fireşte, şi în om. Nu există nimic unde ea nu ar fi.

Şi aşa cum ea se revarsă prin toate, aşa curge fără încetare şi prin om. Acesta este în aşa fel constituit, încât seamănă cu o lentilă. Aşa cum o lentilă colectează razele soarelui care trec prin ea şi le transmite mai departe în formă concentrată, astfel că razele care încălzesc, unite într-un punct, pârjolesc şi aprind focul, aşa colectează omul prin constituţia lui specială, prin percepţia lui intuitivă, Forţa din Creaţie care se revarsă prin el şi o transmite mai departe, într-o formă concentrată, prin gândurile sale.

Potrivit naturii acestei perceperi intuitive şi a gândurilor legate de aceasta, el dirijează, aşadar, Forţa creatoare a lui Dumnezeu, care acţionează automat spre efecte bune sau rele!

Şi aceasta este responsabilitatea pe care trebuie să o poarte omul! În aceasta se află şi voinţa sa liberă!

Voi, cei care căutaţi adesea cu atâta îndârjire să găsiţi drumul drept, de ce faceţi ca acest lucru să vă fie atât de greu? Imaginaţi-vă în toată simplitatea cum curge prin voi Forţa pură a Creatorului şi cum o dirijaţi cu gândurile voastre într-o direcţie bună sau rea. Cu aceasta, voi aveţi totul, fără osteneală şi fără bătaie de cap!

Gândiţi-vă că depinde de simpla voastră percepere intuitivă şi gândire dacă această Forţă imensă va provoca ceva bun sau ceva rău. Ce putere promovatoare sau funestă vă este astfel dată!

Voi nu trebuie să vă trudiţi până transpiraţi, nu trebuie să vă agăţaţi convulsiv de vreun aşa-numit exerciţiu ocult pentru a atinge prin tot felul de contorsiuni fizice şi spirituale, posibile şi imposibile, o oarecare treaptă complet nesemnificativă pentru adevăratul vostru avânt spiritual!

Renunţaţi la acest fleac care răpeşte mult timp şi care a devenit deja adesea un chin dureros, care nu înseamnă nimic altceva decât autoflagerările de odinioară şi mortificările practicate în mănăstiri. Este doar o altă formă a aceluiaşi lucru, care vă poate aduce la fel de puţin câştig.

Aşa-numiţii maeştri şi discipoli oculţi sunt farisei moderni! În sensul cel mai adevărat al cuvântului. Ei oferă reflectarea fidelă a fariseilor de pe vremea lui Iisus din Nazaret.

Gândiţi-vă cu bucurie curată că prin perceperea voastră intuitivă şi gândirea voastră simplă, binevoitoare, voi sunteţi capabili să dirijaţi fără efort Forţa unică şi imensă a Creaţiei. Forţa va avea atunci efect exact în funcţie de natura perceperii voastre intuitive şi a gândurilor voastre. Ea lucrează singură, voi nu trebuie decât să o dirijaţi.

Acest lucru se întâmplă în toată simplitatea şi naturaleţea! Pentru aceasta nu este nevoie de nici o erudiţie, nici măcar de citit şi de scris. Vă este dat fiecăruia dintre voi în aceeaşi măsură! În această privinţă nu există nici o diferenţă.

Aşa cum un copil care se joacă cu un întrerupător poate să declanşeze un curent electric care produce efecte enorme, aşa vă este dat vouă să dirijaţi prin gândurile voastre simple Forţa Divină.

Vă puteţi bucura de acest lucru, puteţi fi mândri de el de îndată ce îl folosiţi pentru bine! Dar să tremuraţi dacă îl irosiţi inutil sau chiar îl folosiţi pentru lucruri necurate! Căci nu puteţi scăpa de Legea Acţiunii Re- ciproce, care odihneşte în Creaţie. Şi chiar de aţi avea aripile zorilor, Mâna Domnului, de a Cărui Forţă aţi abuzat astfel, v-ar lovi prin această acţiune reciprocă ce lucrează automat, oriunde aţi dori să vă ascundeţi.

Răul este produs cu aceeaşi Forţă Divină, pură ca şi binele!

Şi acest mod de utilizare a acestei Forţe uniforme a lui Dumnezeu, lăsat la alegerea fiecăruia, conţine responsabilitatea de care nimeni nu poate scăpa. De aceea strig eu către fiecare căutător:

“Păstrează vatra gândurilor tale curată, astfel aduci pace şi eşti fericit!”

Bucuraţi-vă, voi, cei neştiutori şi slabi, căci vouă vă este dată aceeaşi putere ca şi celor puternici! Prin urmare, nu vă faceţi totul prea greu! Nu uitaţi că Forţa pură a lui Dumnezeu, de la sine creatoare curge, de asemenea, prin voi şi că şi voi, ca oameni, sunteţi capabili să-i daţi o anumită direcţie acestei Forţe prin natura percepţiilor voastre intuitive, interioare, aşadar, a voinţei voastre, atât spre bine, cât şi spre rău, distrugând sau clădind, aducând bucurie sau suferinţă!

Întrucât există numai această singură Forţă a lui Dumnezeu, se clarifică astfel şi misterul de ce în orice luptă finală, serioasă, Întunericul trebuie să cedeze în faţa Luminii, răul în faţa binelui. Dacă dirijaţi Forţa lui Dumnezeu spre bine, atunci ea rămâne netulburată în puritatea ei iniţială şi dezvoltă prin aceasta o forţă mult mai puternică, în vreme ce, o dată cu tulburarea în ceea ce este impur, are totodată loc o slăbire. Astfel, într-o luptă finală, puritatea Forţei va acţiona întotdeauna hotărâtor şi va fi decisivă.

Fiecare simte fără cuvinte, până în vârful degetelor, ce este bine şi ce este rău. A despica firul în patru în legătură cu acest lucru doar ar încurca. Meditaţia confuză este risipă de putere, este ca o mlaştină, ca o mocirlă vâscoasă care înlănţuie paralizant şi înăbuşă tot ceea ce poate fi atins. Însă veselia vioaie rupe vraja meditaţiei. Nu este nevoie să fiţi trişti şi deprimaţi!

În orice clipă puteţi începe drumul spre Înălţime şi puteţi îndrepta cele trecute, orice ar fi! Nu faceţi nimic altceva decât să vă gândiţi la procesul prin care Forţa pură a lui Dumnezeu curge permanent prin voi, atunci veţi evita singuri să dirijaţi această puritate în canalele murdare ale gândurilor rele, pentru că, fără nici un efort, voi puteţi, la fel, atinge ceea ce este mai înalt şi mai nobil. Trebuie doar să o dirijaţi, Forţa acţionează atunci singură în direcţia dorită de voi.

Cu aceasta, voi aveţi fericirea sau nefericirea în propriile voastre mâini. De aceea, ridicaţi-vă mândri capul şi înălţaţi-vă fruntea liberi şi curajoşi! Răul nu se poate apropia, dacă voi nu îl chemaţi! Aşa cum vreţi voi acest lucru, aşa vi se va întâmpla!

More Information
ISBN 978-3-87860-849-3
ผู้เขียน Abd-ru-shin
ขนาด 155 x 230 mm
รูป Hardcover
เลขหน้า 432
ภาษา Română
เวลาจัดส่ง เยอรมัน: 1-3 วันทำการประเทศอื่น ๆ : 5-30 วันทำการ